Read thisBlogul unei fete indragostite. De jocuri video.

Rubbyroy are urmatoarea parere despre viata:

A venit iarna aşa cum şi-ar imagina-o orice copil vesel şi lipsit de griji, nerăbdător să se bucure de pătura albă ce schimbă peisajul. Ninge neîncetat, oraşul e împodobit cu beculeţe colorate, Moş Nicolae şi-a făcut apariţia la timp, au apărut şi colindătorii, crăciuniţele, promo-uri TV în spiritul sărbătorilor,  iar dacă totul merge bine, într-o săptămână ar trebui să vină şi Moş Crăciun. După care, Revelion.

E frumos. Te poţi bate cu zăpadă, te dai cu sania, observi zăpada ce cade lin din cer şi te gândeşti cât de  minunat e să te poţi bucura de tot ceea ce se întâmplă în jur, căci cel mai fascinant lucru este că lumea este un mare joc în multiplayer, în care absolut fiecare obiect este controlat de o persoană, un atom, un factor aleator. Nimic nu este regizat, nu se repetă, nu te aşteaptă. Trebuie să te joci.

Dar cu cât te maturizezi mai mult, cu atât ai tendinţa să te joci mai puţin, să acorzi mai puţină importanţă lucrurilor pe care le consideri normale, banale, repetabile. Ai impresia că locul de muncă sau examenul ce are să vină este singurul lucru important în viaţa ta la un anumit moment şi încerci să te detaşezi de orice altceva şi să te concentrezi doar pe acel lucru căruia îi acorzi prioritate. Nu prieteni, nu zăpadă, nu strălucirea soarelui, nu muzică, nu relaxare, nu noutăţi, nu altceva. Doar examenul.

După care scapi de examen şi te-ai aştepta ca de acum să ai parte de fericirea deplină după un stres nebun. Şi totuşi simţi că s-au adunat prea multe lucruri pe care le-ai pierdut în timp ce ai acordat prioritate unui singur lucru. Iar asta te dezorientează. Şi oricât de mult ai încerca să îţi reiei viaţa în ritmul ei copilăresc, ştii că va veni un nou examen. Şi te stresezi…

Iar iarna devine apăsătoare. Te doare fiecare fulg de zăpadă care te atinge întocmai ca baioneta duşmanului, te enervezi pe drumurile înzăpezite care nu îţi lasă maşina să treacă la mare viteză. Te enervează totul, pentru că nu mai ai timp să te joci. Ai lucruri mai importante de făcut. Eşti om evoluat.

La vârsta 10 ani, îţi plăcea să priveşti zăpada pe geamul maşinii părinţilor. Te bucura. Ai fi vrut să stea nu doar maşinile pe loc, ci întreg timpul. Acum e anost să stai în trafic, pt că vrei să ajungi cât mai repede la destinaţie, pentru că speri să îţi faci mai mult timp liber, pe care oricum l-ai pierde stresându-te, nefăcând nimic. Şi totuşi când îţi povesteşti copilăria, devii nostalgic la rostirea cuvântului “zăpadă”. Ca şi cum ai fi pierdut-o. Deşi ea e lângă tine mereu, an de an. Dar raportul pe care îl ai de făcut nu te lasă să trăieşti.

De ce nu ne mai jucăm? De ce ne credem victime ale trecerii timpului, în loc să valorificăm fiecare secundă bucurându-ne, creând, cântând, zâmbind? Hai să ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă începând cu acest Crăciun. Ai multe de arătat atât lumii cât şi ţie. Creează bunătate, artă, graţie, iubire, bucurie. Examenul/Raportul nu e atât de important. Iar data viitoare când ieşi afară, fă un bulgăre şi aruncă-l (de preferat nu într-un om). Totuşi, să nu stai prea mult afară, că s-ar putea să răceşti.

EU am impresia asta:

Ti-ai exprimat foarte bine ideea despre joc, joaca si maturizare dar in viziunea mea nu mi se pare ca tot ce ai zis se aplica la majoritatea celor trecuti bine peste varsta pubertatii, la care “se spune” ca omul isi pierde tot cheful pasional  de a se juca.

Cu siguranta vei gasi si oameni care se mai bucura de sarbatori asa cum o faceau cand erau mici, sufletul lor nefind  acaparat de angoasa aceea apasatoare numita stres. Poate pentru ca ei si-au dat seama ca grijile nu vor alunga timpul petrecut in favoarea jobului sau facultatii.

Chiar daca ai mai multe de facut si chiar daca tot ce primesti din exterior sunt taskuri care iti ocupa timpul, trebuie sa ai puterea de a-ti ordona timpul astfel incat sa ai vreme de lucrurile cu adevarati importante, pe care nu iti vei da seama ca le-ai ratat. Iar atunci va fi prea tarziu pentru a-ti mai pune in practica ideile nastrusnice pa care poate le-ai ignorat.

Iar stresul de care ne vorbesti poate fi usor combatut daca inveti (bine, stiu ca poate multi urasc termenul in sine) sau mai bine sa zicem, daca esti atent la cum iti dozezi eforturile astfel incat sa nu te mai stresezi pentru ca ai examene si alte intalniri importante care poate ca nu iti fac placere.

Se spune ca prin jocurile la care participam atunci cand suntem mici, prindem din zbor o mare parte din toate actiunile si modurile in care vom reactiona pe viitor in felurite situatii. Deci, de ce sa nu ne gandim ca jocul si joaca sunt un imperativ ce nu trebuie lasat sa dispara din eul nostru, din miezul pur ce ne traseaza conturul sufletului.

Iar ce simti la varsta de 10 ani nu dispare, doar ca ajunge indesat undeva, intr-un sertaras mic cu pereti de sticla, care se pot sparge usor, usor, fiind  nevoie doar de un ciocanel care sa te elibereze de lanturile cunoscute sub numele de “stres “, care poate fi din pacate fatal, atat pentru trup dar mai ales pentru suflet…